Când sunt mici, fetiţele visează la cea mai frumoasa zi din viaţa lor, ziua în care ele vor fi ca nişte prinţese, iar Făt Frumosul lor le va cere în căsătorie… flori, porumbei, inimioare, zâmbete şi lacrimi de fericire, nelipsita rochie albă, toate elementele unei nunţi de poveste.
Pe la 9,10 ani şi eu îmi inchipuiam cum aş fi arătat mireasă, visam cu sora şi cu prietenele din spatele blocului, uneori îmi mai şi desenam rochia împodobită cu margarete (de la mami mi se trăgea pasiunea pentru florile astea). Apoi, când am mai crescut puţin, văzând câteva filme, mi-am zis că nunta mea ar trebui să fie specială, nu pompoasă. Şi atunci mă închipuiam lângă malul mării sau sus, pe o colină, doar eu şi el…şi preotul, briza, sunetul valurilor sau freamătul frunzelor şi lumea întreagă undeva departe… Au mai trecut câţiva ani şi deja mă gândeam că nunta ar trebui să fie un moment spontan, fără rochie albă, fără pregătiri. Mă şi vedeam mireasă în Las Vegas, pentru că acolo într-o jumătate de oră totul s-ar fi rezolvat.
..............................
continuarea şi alte articole aici: http://traiminromania.net/2010/10/da-am-fost-mireasa/
